Atunci când avem de gând să înlocuim mânerele de la uși și de la ferestre, să schimbăm nu numai toate încuietorile ci chiar și ușa în sine, probabil că avem un motiv foarte serios să facem asta. Probabil că într-adevăr, ușii noastre i-a venit rândul, cum se spune. 

În cele ce urmează vom încerca să vă atragem atenția asupra unui aspect foarte important. Calitatea feroneriei contează enorm la o lucrare nouă sau la renovarea ușilor și ferestrelor vechi. Contează desigur ce clanțe, broaște sau balamale punem la ușă. În același timp însă este la fel de important şi modul în care „combinăm” toate materialele pe care le avem la dispoziție.

Mai jos vom încerca să exemplificăm cam ce efecte se pot obține din lucruri simple dar de bună calitate, combinate într-un mod cât se poate de eficient. Vom lua exemple dintr-un sat de vacanță din Banatul Montan. Este vorba de Gărâna, un sat de unde toți locuitorii, etnici cehi, au emigrat. Casele lor au fost cumpărate de timișoreni și reșițeni. Care au început să le renoveze-restaureze.

Mânerele pot fi obișnuite sau remarcabile...

În design există o regulă, respectiv aceea că dacă vrei să scoți ceva în evidență atunci nu e cazul să pui accentul pe elemente colaterale. În imaginea de mai jos ușa este cea care-ți fură privirea. După cum vedeți, clanța acesteia (mânerul de ușă) este unul simplu. Linii simple și clare care se încadrează perfect în stilul casei.

Observați că mânerul a rămas relativ de nivel comun. Desigur însă căeste de foarte bună calitate, chiar dacă nu iese în evidență din punct de vedere estetic.

maner usa

În schimb, la altă casă, un mâner ceva mai sofisticat. De fapt un mâner pentru ușă cu ciocănitor. Acesta este o piesă din fier forjat suprapus pe o tăblie. În aparență, dar numai în aparență, textura tăbliei ușii ar putea părea foarte încărcată, dar nu este așa. Repetitivitatea dă un anumit aspect de simplitate iar ochiul numai vede tăblia ușii ci se concentrează asupra mânerului cu ciocănitor în formă de cap de leu.

maner ciocanitor usa

Exemplele de mai sus reliefează faptul că mânerul de la ușă ar trebui să fie complementar celorlalte elemente de design sau funcționalitate. Situația se pune oarecum asemănător și la renovarea ferestrelor. Și acestea au mânere, balamale și încuietori. Cu cât le integrăm mai eficient în armonia de ansamblu, cu atât valoarea case crește. Este o chestiune de armonie până la urmă.

Deoarece (la ferestre mai ales) se ține foarte mult cont de factorul energetic, vă recomandăm că dacă doriți termopan să alegeți din lemn stratificat. Nu cădeți în greșeala celor care au transformat imobile valoroase în kitsch-uri

Manere-cutii.ro - deschideți cu mânerul potrivit!

mânere pentru uși, cutii poștale, cilindri de încuietoare (FAB), încuietori, numere de casă, cuiere, mânere de mobilă și zăvoare

Gama variată de mânere pentru orice ușă și încuietori de siguranță de calitate vă așteaptă în magazinul nostru online Manere-cutii.ro. Oferim mânere din inox sau plastic, cu plăci lungi sau separate – indispensabile pentru orice ușă. În oferta noastră veți găsi o selecție largă de produse legate de feronerie, dar și alte articole pentru casa visurilor dumneavoastră. Numerele de identificare în diverse stiluri vor deveni un accesoriu modern pentru locuința dumneavoastră. În plus, cutiile poștale de calitate asigură siguranța corespondenței. Nu uitați nici de protecția obiectelor de valoare – consultați oferta noastră de seifuri de la producători de renume. Panouri informative, cutii pentru chei, accesorii pentru uși, plăcuțe cu nume, ciocănele pentru uși și cuie de perete – toate acestea le găsiți într-un singur loc. La noi, fiecare client își găsește ceea ce caută!

Mai multe informații
28 de ani suntem pe piață cu tine