Astăzi oricine poate avea propriul seif acasă, în birou sau în dormitor. Oricine dintre noi își poate permite o cutie de valori, în care să-și păstreze actele, hârtiile de valoare, bijuteriile sau chiar banii. Să ai propriul seif nu mai este deloc o notă de om bogat, de descendent al unei familii înstărite.

» Seif metalic pentru perete.

Cu excepția banilor totuși, care nu mai este rentabil să îi ții acasă închiși într-o cutie, seiful a devenit un lucru aproape obișnuit. Remarcabil este însă altceva, anume că destinația lui tinde să devină ceva mai aproape de rațiuni utilitare ca să spunem așa. Astăzi, în seif se păstrează facturi, ștampile, contracte și mai puțin bijuterii. Banii sunt pe internet banking.

Lucrurile nu au fost însă întotdeauna așa. După cum vă spuneam în postarea noastră anterioară, „De la primul seif, al lui Ramses, la seiful din Fort Knox”, primii mari posesori de astfel de cutii de valori au fost aurarii occidentali. Apoi, păstrarea banilor a trecut în mâna băncilor, a marilor familii, și să amintim de Rothschild și Baring. Bancherii au făcut avere pe seama celorlalți bogătași prin oferta de păstrare în siguranță a averilor. Asta pe lângă împrumuturi și consultanță financiară. Oriunde era ceva de păstrat, apărea și o bancă cu un seif.

Astăzi, acest business a cam dispărut. Nu se mai construiesc seifuri în sensul cunoscut de toată lumea. Acestea au devenit cutii mici de valori, de păstrat de către fiecare dintre noi.

Mai mult, dacă ne referim la Europa, guvernele din multe țări descurajează cetățenii și mediul de afaceri de a mai apela la seifurile bancare.

Primele seifuri… englezești

Una dintre cele mai longevive companii de păstrare a valorilor a fost (bineînțeles) una englezească. Astfel, Compania Națională de depozite sigure Limited s-a închis la începutul anilor 1980, după o funcționare neîntreruptă din 1872. Limited a funcționat chiar în aceeași clădire cu Bank of New Zealand. Remarcabil că acolo, acum, nu mai există niciun seif dintr-un motiv oarecum hilar. A expirat contractul de închiriere, iar în momentul de față funcționează Curtea Magistraților din Londra.

Limited a fost de fapt primul seif al Angliei care nu a fost coordonat de vreo bancă. A doua firmă de acest gen a fost Chancery Lane Safe Deposit, deschisă în 1875. Au urmat seifurile Harrods în 1896, apoi St James's Safe Deposit Company din Manchester în 1912, London Safe Deposit Company în Lower Regent Street în 1931. În anii 1930 s-a deschis și Selfridges în incinta magazinului Oxford Street. în anii 1930

Vorbim despre seifurile și depozitele de valori din Marea Britanie pentru că au reprezentat un vârf de lance în domeniul bancar, în mod special în tematica siguranței unui seif.

Alte mari firme de păstrat valori nu au mai apărut. Excepție fiind totuși seiful de la Hatton, deschis în 1940 și care a fost închis de curând, în urma spargerii din 2015. Marele jaf din urmă cu câțiva ani a fost realizat de patru bărbați vârstnici. Patru pensionari care au vrut să-și dovedească abilitățile de hoți profesioniști. Și în mare parte au și reușit.

Viitorul cutiilor de valori

Așadar viitorul seifurilor nu mai aparține marilor instituții bancare. Și nici nu mai sunt de dimensiunile unor camere, sunt mai degrabă niște cutii. Pentru bănci nu mai este rentabil să păstreze și să stocheze mari sume de bani. Am putea spune că un seif al viitorului ar putea fi desenat ca o cutie mică, pe care o pui în casă. Sau într-un birou, zidit în perete.

Despre viitorul seifului și a conceptului de cutie pentru păstrarea valorilor vom mai vorbi însă și în postările noastre viitoare. Cutia de valori aparține acum clasei de mijloc, oamenilor care s-au ridicat prin propriile puteri. Dar, să nu deconspirăm subiectele viitoarelor postări.